Home °

Misiune și istoric

Misiune și istoric

 

Misiune

Îmbunătățirea calității vieții bolnavilor de cancer aflați în stadiu  avansat prin îngrijire medicală, socială, psihologică şi spirituală.

 

Istoric

2003: 

Membrii fondatori demarează proiectul “ Centrul de Îngrijiri Paliative “, obţin primele finanţări şi se achiziţionează terenul graţie bunăvoinţei Fundaţiei Anonimul care are încrederea că acest proiect va prinde viaţă.

2004:

Se derulează proiectul de finanţare nerambursabilă obţinut de la Ministerul Integrării Europene, în parteneriat cu Primăria Voluntari.

2005:

Se identifică membrii echpei care lucrează actualmente în Centrul de Îngrijiri Paliative, are loc instruirea acestora de către echipa Casa Speranţei din Braşov, pionierii îngrijirilor paliative în România.

La 25 octombrie are loc festivitatea de inaugurare a Centrului de Îngrijiri Paliative “Sfânta Irina” manifestare la care sunt prezenţi “oamenii de suflet” ai Fundaţiei, sponsori, oficialităţi, reprezentanţi ai Ministerului Sănătaţii, Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei, Patriarhia Românâ, Fundaţia Casa Speranţei, prieteni din Anglia, Primăria Voluntari. Slujba de Te Deum este oficiată în prezenţa IPS Teofan Mitropolit al Olteniei, IPS Serafim al Germaniei, PS Ciprian Câmpineanul, PS Sebastian Ilfovenu.

Sunt identificate noi surse de finanţare pentru funcţionarea centrului şi acordarea unor servicii de calitate bolnavilor din centru şi familiilor lor.

2006 

Prin Programul Phare 2005 “Noi Speranţe” în valoare de 75 000 euro reuşim să demarăm activitatea de îngrijire a bolnavilor de cancer şi leucemie în stadii avansate în Centrul “Sfânta Irina” – acordăm îngrijire medicală de tip paliativ bolnavilor, susţinem familia în perioadele dificile, facilitam accesul la serviciile de asistenţă socială prin intermediul asistenţilor sociali ai fundaţiei.

Sunt identificate noi surse de finanţare pentru continuarea proiectului – se obţin noi fonduri de la Fundaţia americană United Way si se stabileste o relaţie de colaborare cu Casa Naţională  de Asigurări de Sănătate a judeţului Ilfov, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 și Sector 6.

2011

Prin proiectul “Cancerul, prioritate absolută – dezvoltarea unui sistem real de servicii sociale”, finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional, reușim în anul 2011 extinderea centrului prin construirea unui nou corp de clădire lângă corpul prezent şi,  în  consecinţă mărirea capacităţii centrului de la 21 la 37 de locuri. Se amenajează şi dotează corespunzător spaţiile destinate  asistenţei bolnavilor și a familiilor acestora;n și creșterea accesibilitatea persoanelor care au nevoie de acest tip de ajutor.

 

Copyright © 2011 Fundatia Sfanta Irina. All rights reserved.